ISU Suceava:
„Autoturism intrat într-un stâlp, pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava sâmbătă noapte, în jurul orei 0:00.
Șoferul, un tânăr de 25 de ani, a rămas încarcerat, iar echipajul de descarcerare al pompierilor militari l-a extras și l-a predat paramedicilor SMURD, pentru îngrijiri medicale și transport la spital.
A intervenit modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.”
IPJ Suceava:
„La data de 04.03.2018, ora 00.05, în timp ce conducea autoturismul pe str. Gheorghe Doja din municipiul Suceava, după ce a trecut de intersecția cu str. Mircea Damaschin, un tânăr de 25 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat un stâlp de la iluminat public.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.”
Foto: ISU Suceava