La 18.04.2018, în jurul orei 13.20, în timp ce acționa pe DN 2E, pe tronsonul Cacica-Păltinoasa, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului, a oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Rădăuţi.
În urma controlului autovehiculului, polițiștii au identificat în portbagaj 3.503 pachete cu ţigări, cu și fără timbru fiscal, bunuri pentru care, tânărul nu a putut prezenta documente legale de proveniență.
Țigările în valoare de circa 35.030 lei au fost confiscate, iar autoturismul în valoare de circa 4.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.