Copilăria i-a fost întunecată de greutăți, tatăl său fiind luat prizonier de sovietici, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa, Sofia s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde și-a petrecut copilăria. „Părinții mei au fost înstăriți acolo, la Cernăuți, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic”, a mărturisit mai târziu. Din dragoste pentru satul copilăriei, i-a împrumutat ulterior numele, alegându-și numele de scenă Sofia Vicoveanca.
Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de orașul Cernăuți (astăzi în Ucraina), primind la naștere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe și Veronica Fusa.
Din copilărie, constrânsă de greutățile materiale prin care treceau refugiații, micuța Sofia a învățat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, să croiască etc. „Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ți pică din cer, nimeni nu-ți dă. Dacă nu muncești, nu ai! (...) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară”, mărturisea îndrăgita artisă.