Straja: Traficanți de țigări scăpați de polițiștii de frontieră deși au tras trei focuri de avertisment


Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au declanșat, joi dimineață, 19 aprilie 2018, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 03.00, o patrulă a poliției de frontieră aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu a observat un grup de persoane care transporta dinspre frontieră spre localitatea Straja, mai multe colete voluminoase.

S-a procedat la somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea au abandonat coletele și s-au dispersat în direcţii diferite.

Pentru reținerea persoanelor, polițiștii de frontieră au executat trei focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, conform procedurilor legale, însă nici de această data persoanele în cauză nu s-au oprit.

Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj format din poliţiştii de frontieră şi un lucrător din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău care a trecut la cercetarea şi monitorizarea zonei în vederea reținerii persoanelor care au fugit, ocazie cu care au fost descoperite 8 colete cu țigări, de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 14.930 pachete țigări, marca Marble, în valoare de 174.681 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor care au fugit de la fața locului, precum și a documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Mai nouă Mai veche