La 09.04.2018, ora 03.05, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DC 54, din comuna Zvoriștea, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani, întrucât anterior, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.
Cu ocazia audierilor, tânărul a declarat faptul că nu are cunoștință despre tamponare.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.