FOTO Accident între un autocar și un autoturism, duminică la amiază, în pădure la Ilișești. Doi adulți și doi copii au fost răniți

Un accident rutier s-a produs duminică, 13 mai 2018, în jurul orei 15.00, pe DN17, în pădurea dintre localitățile Ilișești și Păltinoasa. Doi adulți și doi copii au fost răniți după un impact între un autobuz și un autoturism. Toate cele patru persoane sunt stabile hemodinamic și vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Toți cei patru răniți se aflau în autoturism. Autocarul nu avea pasageri la momentul impactului.

Actualizare:
Conform IPJ Suceava, „La 13.05.2018, ora 15.01, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localităţii Ilişeşti, pe fondul pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, o femeie de 39 de ani din municipiul C-lung Moldovenesc, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autobuzul condus de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Suceava.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, a unui bărbat de 64 de ani şi a doi minori, de 13, respectiv de 6 ani, toţi din municipiul C-lung Moldovenesc, pasageri în autoturismul condus de femeia de 39 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.”





Mai nouă Mai veche