În perioada 27.04.- 01.05.2018, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență pe linia prevenirii faptelor cu violență, asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră.
În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 81 conducători auto.
Au fost constatate 9 infracțiuni dintre care 7 la regimul rutier şi 2 silvice şi s-au aplicat 84 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.035 lei.
De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare, fiind ridicat şi un set de plăcuțe cu număre de înmatriculare.
Exemple:
- La 29.04.2018, ora 20.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din comuna Volovăț. mopedul neînregistrat condus de un localnic de 20 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul nu este înregistrat. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul neînregistrat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
- La 01.05.2018, ora 22.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 178B, din comuna Satu Mare, autoturismul condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Dornești. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.