Botoșănean cu permis străin falsificat, prins de radar cu 71 km/h în Păltinoasa


La 04.06.2018, ora 11.08, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DN 2E, din comuna Păltinoasa, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din județul Botoșani, înregistrat de aparatul radar al poliției în timp ce rula cu viteza de 71 km/h pe un sector de drum cu limită 50 km/h și care, a prezentat un permis de conducere eliberat de autorități din străinătate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că permisul de conducere prezentat nu figurează ca fiind înregistrat, iar bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche