Polițistul atacat cu sabia în Suceava a fost externat pentru a sta cu familia. Dan Ciprian Sfichi, luptătorul de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) care a ajuns la spital după ce un interlop i-a crăpat capul în urma unei descinderi la Rădăuţi, se simte din ce în ce mai bine.
Poliţistul Dan Ciprian Sfichi, în vârstă de 36 de ani, a ajuns pe mâna medicilor cu capul zdrobit la sfârşitul anului trecut. “Mascatul” nu purta cască la intervenţie, aşa că interlopul în casa căruia el şi alţi colegi au descins l-a lovit puternic, dintr-o singură lovitură. “I-a crăpat capul ca unui pepene!”, spuneau, la vremea respectivă, colegii poliţistului.
Pentru Dan Ciprian Sfichi au urmat luni şi luni de recuperare, proceduri medicale care, până la urmă, par să fi dat rezultate. “Au fost operaţii complicate. Medicii au trebuit să-i taie efectiv partea osoasă, de sus, a craniului pentru a elibera presiunea care era pe creier. Apoi, după ce s-a simţit mai bine, i-au reconstruit craniul. E un fel de Robocop acum”, a declarat, pentru Libertatea, unul dintre colegii poliţistului.
Pe de altă parte, cum “mascatul” merge pe picioarele lui acum, medicii l-au lăsat să plece, pentru o perioadă acasă. “Îi va face bine să stea cu familia, inclusiv din punct de vedere psihic. Locomotor, e foarte bine, se mişcă destul de bine. Dar nu cred că va mai putea face munca de dinainte”, ne-au spus aceleaşi surse.
Interlopul care a atacat cu sabia un polițist din Suceava se numește Alexandru Huțuleac. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat în iulie 2016, în urma unei ample acțiuni a DIICOT împotriva unei rețele de traficanți de droguri. Interlopul din Rădăuți a fost eliberat din arest în octombrie 2016, fiind plasat sub control judiciar.