Val de furturi din genți și buzunare de la începutul anului. Care sunt recomandările polițiștilor

În perioada iunie - septembrie 2018, poliţiştii suceveni desfășoară campania de prevenire ,,Turism în Siguranță”. Campania se adresează deopotrivă turiștilor care se vor afla în perioada următoare pe raza județului dar și sucevenilor care doresc să călătoarească în țară sau în străinătate. În cadrul campaniei vor fi derulate activități de informare și responsabilizare a cetățenilor cu privire la adoptarea unui comportament preventiv în vederea reducerii riscului victimal dar și acțiuni ale structurilor operative pentru identificarea și sancționarea celorcare încalcă prevederile legale.
Vor fi organizate acțiuni în trafic pentru fluidizarea circulației rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră, acțiuni pentru legalitatea actelor de comerț, acțiuni la unitățile de cazare, precum și în zonele turistice la operatorii economici și unitățile de alimentație publică.

Campania debutează cu o serie de activități de prevenire a furturilor din genți și buzunare. În primele 5 luni ale anului 2018, la nivelul județului au fost sesizate 63 de astfel de fapte, cele mai multe – 48 în mediul urban și 15 în mediul rural.

Din experiența anilor anteriori s-a constatat că pe perioada verii astfel de fapte au un trend ascendent și prin prisma faptului că sunt organizate o serie de evenimente publice sociale, artistice, culturale și sportive, atenția și vigilența cetățenilor fiind mai ușor de distras de către infractori.

De altfel, în perioada iunie – august, la nivel european se desfășoară campania „Protect your pocket!”, în contextul campionatului mondial de fotbal din Rusia. În acest contex, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au intensificat activitățile pentru prevenirea furturilor din buzunare si genți, derulând acțiuni de informare atât în mediul urban cât și în zona rurală.

Polițiștii îşi propun să informeze cetățenii cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din buzunare și prin intermediul a trei spoturi video animate, care vor fi transmise în vederea difuzării, către toate televiziunile locale, dar și către centrele comerciale din Suceava.

Campania  promovează măsurile elementare de autoprotecţie care contribuie la creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor în privința importanței adoptării principalelor metode de protecție a bunurilor personale, ca modalităţi eficiente de prevenire a furturilor.

Polițiștii recomandă:
  • dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, încercaţi să vă schimbaţi locul;
  • poziţionaţi geanta/poşeta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix în autovehicul;
  • dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în niciun caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
  • nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor;
  • nu purtaţi bani sau alte valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cel mai des vizitate de către hoţi;
  • dacă sunteţi obosiţi, evitaţi să vă aşezaţi pe scaun, pentru a nu adormi;
  • dacă circulaţi la ore târzii, când sunt puţini călători, aşezaţi-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alţi pasageri care vă inspiră încredere.



Mai nouă Mai veche