La 30.06.2018, ora 19.46, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe str. Artur Gorovei, din municipiul Fălticeni, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un autoturism intrat într-un stâlp metalic și pe conducătorul auto, un localnic de 47 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.