În data de 01.08.2018, Muzeul Bucovinei prin specialiștii Serviciului Cetatea de Scaun au deschis atelierul istorico-didactic „Arma medievală și rolul ei”.
Participanții au asistat la o prezentare interactivă privind istoricul armelor de corp din perioada medievală, iar timp de săptămână vor învăța tehnicile de mânuire a arcului, metodele confecționării cămeșii cu zale ș.a. Cei mici vor deprinde tainele desenului și a reconstituirii unor spade medievale.
Atelierul istorico – didactic a fost structurat în două etape: 1-7 august 2018 și respectiv 8-15 august 2018. Cei interesați se pot înscrie în a doua etapă a atelierului.
Informații suplimentare despre înscriere și activități se pot obține la telefon 0784/275644 Serviciul Cetatea de Scaun.