La 20.08.2018, ora 23.15, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 209K, din comuna Burla, autoturismul condus de un minor de 16 ani din comuna Iaslovăț, în care se afla ca pasager, un tânăr de 20 ani din aceeași localitate, proprietar al vehiculului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în seara zilei de 20.08.2018, tânărul de 20 de ani a condus autoturismul proprietate, din comuna Iaslovăț până în comuna Burla. La solicitările minorului și cunoscând faptul că acesta nu posedă permis de conducere, i l-a încredințat spre a fi condus pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tânărul de 20 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.