FOTO Zece focuri de armă trase după un contrabandist de țigări care fugea cu un Jeep Grand Cherokee, la Nisipitu

Polițiștii de frontieră au descoperit, în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, peste 23.000 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 270.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar două autoturisme folosite la activitățile infracționale au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Ieri, 17 august, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus au identificat pe un drum forestier, pe raza localităţii Nisipitu, un autoturism de teren marca Jeep Grand Cherokee, despre care existau date că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare în vederea opririi pentru control a mașinii, însă șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în mare viteză.

Lucrătorii noștri au efectuat somațiile legale prin voce, dar conducătorul autoturismului nu s-a supus acestora, fapt pentru care au folosit armamentul din dotare, fiind trase 10 focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale în vigoare.

După câțiva kilometri, autoturismul în cauză a fost descoperit abandonat, iar în interior au fost observate mai multe colete cu țigări. Totodată, în imediata apropiere a mai fost descoperit un autoturism de teren abandonat, marca Mitsubishi Shogun, care s-a constatat că a fost folosit la activitatea infracțională.

În continuare, s-a luat măsura conducerii celor două autoturisme la sediul instituției, unde, în urma inventarierii coletelor din Jeep, a rezultat cantitatea de 11.350 pachete de țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Țigările, în valoare de 132.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismele de teren, cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.









Azi dimineață, în jurul orei 2.00, lucrători din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat mai multe persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, lucrătorii noștri au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit, au sărit în apa râului Tisa și s-au întors, înot, pe teritoriul statului vecin.

În urma cercetării zonei au fost descoperite zece colete care conțineau cantitate de 5.200 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 60.800 de lei.

Și polițiștii de frontieră de la ITPF Sighetu Marmației au descoperit pe raza comunei Bistra, jud. Maramureș, ascunse în vegetație, un număr de 13 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care conțineau 6.490 pachete țigări.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 76.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Mai nouă Mai veche