La 20.08.2018, în jurul orei 20.45, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208B, în afara localității Siminicea, un tânăr de 21 de ani din comuna Adâncata, a intrat în coliziune față-spate cu atelajul hipo încărcat cu baloți de paie, nesemnalizat și fără sursă de lumină, condus de un bărbat de 29 de ani din comuna Siminicea.
Inițial, persoanele implicate în accident au declarat faptul că, nu au suferit vătămări, însă, ulterior, pe timpul cercetărilor, un bărbat de 46 de ani din comuna Siminicea, pasager în atelajul hipo, a sesizat faptul că, simte dureri în zona lombară. Din acest motiv a fost transportat cu ambulanța la spital, unde a primit îngrijiri medicale pentru leziuni minore.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.