#DescoperăȚaraDornelor, un proiect de promovare a destinației ecoturistice din Bucovina prin intermediul unor bloguri și reviste de top din România



Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a organizat, în perioada 4-8 octombrie 2018, o excursie de informare, sub îndemnul #DescoperaTaraDornelor!

Revista National Geographic din România (natgeo.ro), blogurile de călătorii: Bandă Roșie (bandarosie.ro), Travel Girls (travelgirls.ro), Cârtița Plimbăreață (cartitaplimbareata.ro), precum și blogul de fotografie despre natură a lui Călin Gabor (calingabor.ro) au fost reprezentate în cadrul acestui infotrip de promovare a destinației ecoturistice Țara Dornelor și de cunoaștere a activității desfășurate de AETD în direcția dezvoltării zonei prin ecoturism.



Timp de trei zile, oaspeții noștri au avut parte de drumeții și activități în natură, precum și de vizite la muzee, centre de informare, și la meșteșugari din zonă. În organizarea evenimentului, AETD a mizat pe elementele care pot face atractivă, din punct de vedere ecoturistic, această destinație din cunoscuta Bucovină, și anume: observarea naturii, turism activ, oameni, cultură și tradiție.



Observarea naturii s-a făcut pornind de la tururile ghidate de rangeri ai Parcului Național Călimani la Centrul de Vizitare al Parcului și la Tinovul Mic din Șaru Dornei, continuând cu o călătorie pe firul istoriei la fosta Carieră de exploatare a sulfului din munții Călimani iar, mai apoi, cu o drumeție spre un loc de boncănit al cerbilor pentru a surprinde elemente inedite ale acestui spectacol de toamnă.



La partea de turism activ în natură, s-a efectuat o drumeție pe dealul Bârnărel din Vatra Dornei, un punct de belvedere care oferă o amplă perspectivă asupra munților care străjuiesc Țara Dornelor. Tot aici, la locul de popas amenajat de AETD în colaborare cu Salvamont Vatra Dornei, am organizat și un picnic în natură cu preparate culinare din zonă (zacuscă de gălbiori, hribi și ghebe, caș proaspăt de oaie, telemea de vacă, diverse preparate locale din carne de porc, mere).



Vremea foarte bună, a permis desfășurarea, cu succes, și a unei plimbări cu barca pe râul Bistrița (easy-rafting), însoțiți chiar de șeful Serviciului Salvamont din Vatra Dornei, Petru Ariciuc, care a prezentat în detaliu tipurile de activități care se pot desfășura în Țara Dornelor, în funcție de sezon, accentuând faptul că zona este o opțiune pentru toate vârstele și pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească starea de sănătate. De la cicloturism pe unul dintre cele 7 trasee, drumeții de tot felul în cei peste 400 de km de trasee montane, nordic walking pe cele 6 trasee dedicate, tiroliană, escaladă montană, schi de tură pe mai toate traseele turistice, schi alpin pe cele 3 pârtii de schi omologate, și până la snowboarding sau escaladă pe gheață.



Componenta oameni, cultură și tradiție i-a purtat pe vizitatori până la Ciocănești, în vestita comună-muzeu. Aici, ghidul nostru a fost doamna Marilena Niculiță, muzeograf, care ne-a prezentat valoroasele exponate aflate în cele două muzee: Etnografic și al Ouălor Încondeiate, alături de câteva case din comună, reprezentative pentru modelele tradiționale pictate pe fațade. Iar la Dorna Arini am avut întâlnire cu unul dintre cei mai reputați artiști locali, profesorul Mihai Vleju, care practică, de 50 de ani, și duce mai departe, generațiilor tinere, meșteșugul sculpturii în lemn și os.



Incursiunea în gastronomia locală, cu balmoș la buturugă, borș de păstrăv, de hribi și de cocoș, icre de păstrăv, hribi cu smântână și mămăligă, cozonac cu nucă, sărmăluțe, scrijele pe plită, cârnați de casă și alte preparate din carne de porc, a fost realizată prin intermediul mâncărurilor pregătite, ca la carte, de „Păstrăvăria La Poalele Călimanilor” din satul Gura Haitii, și de Casa Răzeșului din satul Drăgoioasa.



Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri care au contribuit la buna desfășurare a acestei acțiuni. AETD va continua să promoveze acest frumos ținut al Bucovinei prin proiecte care ajută la păstrarea autenticității locale și la valorificarea responsabilă și eficientă a resurselor naturale, umane și culturale.



AETD face parte din rețeaua națională a destinațiilor ecoturistice, reunite sub egida Asociației de Ecoturism din România (AER) - www.eco-romania.ro.

Acțiunea e componentă a programului Green Entrepreneurship 2.0, „Dezvoltarea destinațiilor de ecoturism din România”, finanțat de Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat.

Asociația de Ecoturism Țara Dornelor































Mai nouă Mai veche