Asociația Bucovina Fotogenică a anunțat că renunță la sponsorizarea oferită de Holzindustrie Schweighofer după ce fotograful Cătălin Urdoi a anunțat că se retrage din expoziția „Bucovina la centenar: o sută de fotografi – o sută de imagini despre Bucovina”. Ulterior și alți fotografi au anunțat că intenționează să se retragă din proiect.
În urma discuțiior pornite în această dimineață în social-media, în legătură cu participarea în calitate de sponsor al proiectului „Bucovina la centenar: o sută de fotografi – o sută de imagini despre Bucovina” organizat de Asociația Foto „Bucovina Fotogenică” din Câmpulung Moldovenesc a firmei Holzindustrie Schweighofer din Rădăuți, ne simțim obligați să vă aducem la cunoștință următoarele:
La demararea proiectului, am anunțat participanții că, în măsura posibilităților, vor fi răsplătiți cu albumul conținând lucrările expuse. Albumul urma să fie tipărit în condiții grafice de lux, fiind, de fapt, singurul mod de a recompensa amabilitatea artiștilor de a se alătura demersului nostru. Conducerea firmei sus-amintite s-a arătat interesată să sprijine financiar tipărirea albumelor. Ca urmare, cum era și firesc, a trebuit să fie menționată în lista de sponsori / parteneri ai acțiunii noastre.
Ca urmare a deciziei (manifestată în scris) a unora dintre fotografii participanți cu lucrări la proiect de a-și retrage fotografiile din cauza sponsorului amintit mai sus, văzându-ne puși în situația de a nu ne putea atinge scopul proiectului, am hotărât să renunțăm la sponsorizarea oferită de firma Holzindustrie Schweighofer și, implicit, cel puțin pentru moment, la tipărirea albumului.
Proiectul nostru, în schimb, își va urma cursul firesc. Miercuri, 28 noiembrie 2018, vă așteptăm în sala de la Muzeul Bucovinei, la vernisajul expoziției noastre „Bucovina la centenar: o sută de fotografi – o sută de imagini despre Bucovina”.
Vă mulțumim încă o dată pentru interesul manifestat pe tot parcursul derulării proiectului, asigurându-vă de toată considerația noastră!
Câmpulung Moldovenesc , 20 noiembrie 2018
Asociația Fotografică „Bucovina Fotogenică” Câmpulung Moldovenesc