Miercuri, 7 noiembrie, ora 17:00, Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă cursul de limbă franceză pentru copii Le français, c’est facile!. Activitatea face parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect inițiat de CRU Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei, și își propune să aducă franceza mai aproape de micii locuitori ai orașului Suceava. Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani își vor continua aventura pe tărâmul limbii franceze însoțiți de dna lector dr. Mariana Șovea de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării: după salutul în limba franceză, culorile și cifrele de la 1 la 10, aceștia vor descoperi fructele toamnei, vor cânta și se vor juca împreună cu prietenul lor francez, ariciul Leo.
De la ora 18.00, francofonii și francofilii suceveni sunt invitați să participe la conferința La saison France-Roumanie și să intre în dialog cu trei reprezentanți de marcă ai Francofoniei instituționale: Hélène Roos – directorul Institutului Francez din București, Michel Monsauret – atașat de cooperare educativă și coordonator al Alianțelor Franceze în România și Corina Stănilă - consilier pentru proiecte bilaterale în domeniul educației al Institutului Francez din Romania. Printre subiectele abordate, menționăm relațiile și proiectele franco-române actuale, dezvoltarea francofoniei instituționale la Suceava, inițierea de noi parteneriate și proiecte francofone în domeniul cultural și economic.
Ambele activități vor avea loc la Biroul Francez din Suceava.
Intrarea este liberă.