Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârșirea infractiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat” şi „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 din C.P. şi art. 336 alin. 1 din C.P. constând în aceea că la data de 12.11.2018, orele 18.20, a condus un autoturism pe DJ 177A pe raza oraşului Frasin, având permisul de conducere anulat din data de 29.01.2018 şi având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
Faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, iar prin ordonanţa procurorului de caz s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.