Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MACARIE ADRIAN, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 22 decembrie 2014, între Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de operator de program, și municipiul Botoșani, în calitate de promotor de proiect, a fost încheiat un contract de finanțare din fonduri nerambursabile ce privea implementarea proiectului ”Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița – Năsăud și Iași”.
Pentru realizarea obiectivului, primăria municipiului Botoșani a declanșat procedura de achiziție a unor servicii privind ”cazare, asigurare masă și transport pentru participarea a minimum 50 de persoane (artiști)”, fiind declarată câștigătoare societatea inculpatului Macarie Adrian.
În acest context, cu ocazia organizării a două festivaluri multiculturale în municipiile Bistrița și Botoșani, în perioada mai 2015 – septembrie 2015, omul de afaceri, în calitatea menționată mai sus, cu intenție, a întocmit mai multe înscrisuri false (facturile fiscale, rapoarte de activitate, liste de prezență, etc.), prin care a atestat în mod nereal prestarea unora dintre serviciile respective.
Ulterior, aceste documente au fost înaintate de Primăria municipiului Botoșani Ministerului Culturii, în vederea decontării.
Prin aceste demersuri, în conturile societății administrate de inculpatul Macarie Adrian au fost virate sumele de 86.000 lei plus TVA (în total, 106.640 lei), pentru festivalul de la Bistrița și 43.000 lei plus TVA (în total 53.320 lei), pentru festivalul de la Botoșani.
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra unui imobil ce aparține inculpatului.
Ministerului Culturii s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.