La 22.12.2018, în jurul orei 12.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, din comuna Poiana Stampei, o femeie a încercat să depășească un autoturism care avea o deplasare sinuoasă, ocazie cu care, a fost acroşată de acesta, după care, conducătorul auto a plecat de la faţa locului, intrând în curtea unui imobil situat la circa 150 de metri de locul impactului.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în momentul producerii tamponării, autoturismul a fost condus de un localnic de 58 de ani, din comuna Poiana Stampei, proprietarul imobilului în care a intrat autoturismul.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto şi de 1,23 mg/l în cazul conducătorului auto de 58 de ani, căruia, la spital, i s-au prelevat mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.