Un număr de 17 persoane cu afecţiuni clinice compatibile cu gripa a fost spitalizat în ultima săptămână, în judeţul Suceava, fiind primele cazuri cu astfel de patologie din acest an, conform DSP Suceava.
Potrivit unei situaţii prezentate de DSP Suceava, cele mai multe cazuri, respectiv opt, s-au înregistrat la persoane din categoria de vârstă 15 - 49 de ani, alţi cinci pacienţi care au necesitat internare fac parte din categoria de vârstă de peste 65 de ani, iar patru au vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani.
Probele recoltate de la trei pacienţi au fost trimise pentru teste de laborator în vederea confirmării sau infirmării diagnosticului.
În actualul sezon, în judeţul Suceava, s-a confirmat un singur caz de gripă, la un bărbat în vârstă de 65 de ani, din zona Gura Humorului.
În perioada menţionată, s-au mai înregistrat 587 de cazuri de pneumonie, cu 133 de internări, şi 1.895 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 54 de internări.