Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava a încheiat anul 2018 cu 3.446 de mișcări aeriene și 353.280 de pasageri.
40.442 de persoane au fost înregistrate pe cursele București - Suceava, iar 312.549 de pasageri au fost procesați pe cursele externe.
Cea mai populară a fost cursa Suceava - Londra (Luton) cu 122.314 pasageri, urmând Milano (Bergamo) cu 73.337 pasageri, Roma (Ciampino) cu 44.787 de pasageri și Bologna cu 33.012 pasageri.
Anul trecut, Aeroportul Iași a înregistrat 1.256.640 de pasageri, iar Aeroportul Bacău a bifat 447.531 de pasageri.