Niciun caz de gripă în această iarnă în Suceava. Atenție la virusurile responsabile de „gripele false”


În actualul sezon rece nu a fost confirmat, până în prezent, niciun caz de gripă în judeţul Suceava, însă în perioada următoare pot apărea virusuri responsabile de aşa-numitele „gripe false”, a anunţat directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.

Directorul DSP Suceava a spus că persoanele în vârstă, copiii şi bolnavii cronici sunt cei mai expuşi la afecţiuni respiratorii din cauza sistemului imunitar mai fragil, şi că, în perioada următoare, pot să apară în circulaţie virusuri responsabile de "gripele false", dar şi virusuri ale "gripei adevărate".

''În cazul gripelor false acţionează sute de virusuri şi simptomele sunt moderate: strănut, scurgeri nazale, tuse productivă, lăcrimare, durere de gât, febră moderată, durere de cap. Dimpotrivă, gripa propriu-zisă se manifestă prin simptome severe: frisoane, febră 39-40 de grade Celsius, dureri de cap, tuse seacă rebelă, rinită, stare generală alterată. Şi complicaţiile sunt diferite. În cazul virozelor sau gripelor false, complicaţiile sunt: sinuzita, otita (mai ales la copii). În cazul gripei: otita, bronşita, pneumonia, encefalita. În aceste condiţii este bine să fim întotdeauna atenţi la alarmele de circulaţie gripală, să încercăm să evităm persoanele contaminate, aglomeraţiile umane şi să respectăm câteva reguli generale de prevenţie'', a spus Grădinariu.

Directorul DSP Suceava a menţionat că şi în luna decembrie s-a continuat vaccinarea populaţiei din grupele considerate de risc, precizând că, dacă la începutul acestei luni fuseseră vaccinate 20.843 de persoane, la sfârşitul lunii decembrie numărul de persoane din grupele de risc vaccinate a crescut la 32.514.

Totodată, DSP Suceava a transmis spitalelor din judeţ recomandările specifice pentru astfel de situaţii.

DSP Suceava recomandă ca reguli generale de prevenţie spălatul temeinic pe mâini; curăţarea şi dezinfectarea veselei şi a tacâmurilor, dar şi a jucăriilor copiilor după ce au fost folosite; folosirea şerveţelelor de hârtie pentru a acoperi gura şi nasul când se tuşeşte sau strănută şi aruncarea acestora imediat după folosire; evitarea aglomeraţiilor de persoane şi contactul prelungit cu cineva care are o viroză; somn suficient şi alimentaţie sănătoasă, multe lichide, evitându-se alcoolul şi cofeina.

De asemenea, directorul DSP Suceava a subliniat că administrarea de antibiotice nu ajută în cazul virozelor, acestea folosindu-se numai în momentul în care se complică o viroză respiratorie, inclusiv gripa, cu o infecţie bacteriană.
Mai nouă Mai veche