Un șofer beat care a provocat un accident a fugit, dar a fost blocat în trafic, la Boroaia. Avea 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat


La 29.12.2018, ora 21.20, în timp ce conducea autoturismul pe DC 13 din comuna Boroaia, un localnic de 52 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism staționat parțial pe partea carosabilă, după care și-a continuat deplasarea, fiind blocat la o distanță de aproximativ 500 de metri de conducătorul autoturismului staționat, un tânăr de 21 de ani, din comuna Mălini, care ulterior a sesizat poliția.
În urma coliziunii nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 21 de ani și de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 52 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche