La 07.02.2019, ora 22.30, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209H din comuna Cornu Luncii, autoturismul condus de un localnic de 57 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.