Doi adolescenți îndrăgostiți au încercat să-și pună capăt zilelor pentru că părinții nu sunt de acord cu relația lor


Mihai și Ionela, ambii de 18 ani, din Iași, trăiesc o poveste de dragoste care nu este pe placul familiilor lor. Miercuri la amiază, în timp ce se aflau cazați în pensiunea Vila Alice din centrul municipiului Suceava, cei doi adolescenți au sesizat autoritățile că au ingerat voluntar mai multe comprimate de Paracetamol. Cei doi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgențe unde a fust diagnosticați cu „intoxicaţie voluntară medicamentoasă”.

Tinerii au ajuns sâmbătă la Suceava și miercuri s-au certat la telefon cu părinții lor, fapt care i-a determinat să-și pună capăt zilelor. După ce au ingerat comprimatele de Paracetamol, celor doi li s-a făcut rău și au sesizat autoritățile.

Părinții celor doi tineri au transmis autorităților că nu sunt de acord cu relaţia dintre tineri. Cei doi ar fi fugit de acasă fără să le spună părinţilor. De altfel, se pare că nu este pentru prima dată când băiatul pleacă de acasă fără știrea părinților.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche