La 05.02.2019, ora 16.45, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată despre faptul că, pe raza localității s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, o femeie de 20 de ani din comuna Dornești, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 45 de ani, din comuna Marginea, ocazie cu care, a intrat în coliziune față-spate cu acesta.
Inițial, din accident nu au rezultat victime, evenimentul fiind soluționat de polițiști ca și tamponare, însă ulterior, întrucât acuza dureri, conducătorul auto de 45 de ani s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Celor doi conducători auto li s-au recoltat la spital probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.