La 10.02.2019, în jurul orei 15.00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 65 din comuna Fântânele, un localnic de 26 de ani a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers către un drum comunal neclasificat, ocazie cu care s-a dezechilibrat și a căzut.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului care s-a deplasat la domiciliu, după care, în jurul orei 16.00, a solicitat ambulanța care l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.