FOTO Peste 20.600 pachete cu țigări, confiscate la graniţa cu Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice, cantitatea de 20.660 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 242.200 lei.

Azi dimineață polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 02.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, pe direcția localității Valea Vișeului, județul Maramureș, mai multe persoane care transportau, de la frontiera de stat către interiorul țării, mai multe colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.
Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, lucrătorii noștri au tras 3 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit, ci au sărit în apa râului Tisa și s-au întors înot pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Coletele cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a cărei valoare se ridică la suma de 81.900 lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei și Brodina, județul Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări. Baxurile abandonate au fost transportate la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 13.660 pachete, în valoare de 160.300 lei.

În toate cazurile, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere ilegală a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.







Mai nouă Mai veche