Luni 25 martie, ora 13.00, în aula din corpul E al Universității „Ștefan cel Mare”, va avea loc lansarea romanului Guantanamo al scriitorului Radu Sergiu Ruba, în lectura a doi universitari suceveni: Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc și Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.
Debutând în 1983, la Cartea Românească, cu volumul de versuri Spontaneitatea înţeleasă, Radu Sergiu Ruba a publicat, în anii care au urmat, alte cinci cărţi de poeme: Iluzia continuă, Iubirea şi Orientul, Marginal, Graţia Dizgraţia şi Nu înţeleg ce mi se-ntâmplă. Acestea au fost completate de două antologii de autor cu extrase din volumele amintite.
Ca prozator, Radu Sergiu Ruba a publicat volumul de povestiri Contrabanda memoriei şi trei romane: Demonul confesiunii (2004, reeditat în 2009); O vară ce nu mai apune, Ed. Humanitas, 2014. Acestei cărţi, în mare măsură autobiografice, i s-a conferit Premiul Radu Petrescu al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, premiul pentru proză al Festivalului Poesis, Satu Mare şi Premiul Ion Creangă al Academiei Române, în 2016, iar în 2017 romanul a fost tradus în limba engleză la New York şi în italiană la Padova în anul următor. Anul acesta, 2019, cartea urmează să apară la editura Marietti din Bologna şi a fost încheiată traducerea sa în limba maghiară. Al treilea roman al scriitorului poartă titlul Guantanamo şi a apărut la Editura Tracus Arte în noiembrie 2018.
Radu Sergiu Ruba a făcut parte, timp de 25 de ani, din conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor din România, ocupându-se de programele culturale, de presă, de relaţiile internaţionale ale acesteia şi deţinând funcţia de preşedinte timp de nouă ani. În calitate de membru în board-ul Uniunii Europene a Nevăzătorilor a condus Comisia pentru cultură şi educaţie, între 2011-2015. Ca supremă datorie literară faţă de comunitatea de experienţă existenţială căreia îi aparţine, a alcătuit două ediţii ale Constelaţiei Homer, Antologie a Scriitorilor Nevăzători din România, prima apariţie în 1996, iar a doua, evizuită şi îmbogăţită, în 2017.
Din 1992, invitatul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava realizează, pe postul Radio România Actualităţi, o emisiune săptămânală, fiind, de asemenea, autor al unor emisiuni difuzate și de alte posturi de radio. Unele dintre materialele sale de presă - eseuri, articole, interviuri – au fost grupate în volumele Dialoguri şi eseuri, Scene, explorări, condeie, O mie de ani în o sută una enigme ( cel din urmă fiind scris împreună cu soţia sa, Nicoleta Ruba). Ca traducător, Radu Sergiu Ruba a transpus în limba română autori precum precum Michel Tournier, Gilles Lipovetsky, Olivier Rolin, Nicolas Ancion şi Corinne Desarzens.