Un tânăr de 18 ani din Vicovu de Sus, fără permis, prins la volanul unei mașini cu ITP-ul expirat


La 05.03.2019, în jurul orei 16.45, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Calea Cernăuți din localitate, autoturismul condus de un localnic de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Întrucât autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a dispus măsura complementară a ridicării plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare al autoturismului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conducătorul auto de 18 ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, întrucât acesta este cercetat în alte cauze penale pentru infracțiuni la regimul rutier sau contra patrimoniului.
Mai nouă Mai veche