FOTO 25 de meșteri populari susțin demonstrații de încondeiere a ouălor la Târgul de Paști din centrul Sucevei



Câteva zeci de meşteri popular prezenţi în acest an la Târgul de Paşte din municipiul Suceava le vor oferi celor interesaţi, pe parcursul săptămânii, produse realizate în zonele pe care aceştia le reprezintă, conform tradiţiilor îndelungate, dar şi demonstraţii de încondeiere a ouălor.

Reprezentanţii meşteşugarilor îi vor încânta pe parcursul acestei săptămâni pe vizitatori, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, cu demonstraţii de încondeiere tradiţională a ouălor, cu obiecte din împletituri de nuiele şi nelipsitele coşuri în care duc credincioşii merinde la sfinţit după slujba Învierii, vase şi alte obiecte din ceramică, precum şi diferite podoabe realizate conform obiceiurilor locului.

La târgul din acest an, 25 de meşteri populari din Suceava şi nu numai, prezintă, până în Vinerea Mare, meşteşuguri cum ar fi încondeierea ouălor, prelucrarea lemnului, industrie casnică textilă şi port popular, olărit, prelucrarea pieilor, împletituri din nuiele, podoabe.

„Demonstraţiile de ouă încondeiate vor încununa această manifestare culturală cu tematică populară. Încondeietoarele invitate respectă cu desăvârşire meşteşugul pe care îl practică, prin tehnică, cromatică şi motivele utilizate, specifice localităţii sau zonei din care provin. Ele sunt prezente în târg cu toate ustensilele necesare pentru executarea probelor practice, precum şi costumul popular specific zonei pe care o reprezintă”, a spus coordonatorul evenimentului, Eutasia Rusu.

















Mai nouă Mai veche