Duminică, 5 mai, în jurul orei 17.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie româno-ucraineană A.I., în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Polonia.
Existând suspiciuni că bărbatul transporta țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în portiere, podul pedalier şi în bara de protecţie spate ale autoturismului, cantitatea de 900 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare totală de 1.350 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Poliția de Frontieră