La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Sala de artă „Elena Greculesi”, va avea loc vineri, 17 mai, cu începere de la ora 11:00, Salonul Literaturii Române din Bucovina, ediţia a XVI-a.
În cadrul evenimentului organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, respectiv în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și Alexandria Librării Suceava, vor avea loc mai multe momente, respectiv:
- Susana Tamaro, Ascultă glasul meu, traducere de Doina Cernica și Elena Caraboi; prezentare de Doina Cernica și Maria Toacă (Cernăuți)
- Ana Maria Halupneac, Perlele sufletului;
- „Frontiera literară: călătoria cărților românești” – prezintă Ivanna Lughina, Director Sistemul centralizat de biblioteci al raionului Storojineț, Regiunea Cernăuți
Moderator: Alexandru Ovidiu Vintilă
Cu acest prilej, pe holul bibliotecii va fi organizată și o consistentă expoziție de carte, în care se vor regăsi aparițiile editoriale din zona Bucovinei din perioada 2018-2019.

- In memoriam George Muntean – medalion prezentat de Doina Cernica
- Lansări de carte:
- Susana Tamaro, Ascultă glasul meu, traducere de Doina Cernica și Elena Caraboi; prezentare de Doina Cernica și Maria Toacă (Cernăuți)
- Ana Maria Halupneac, Perlele sufletului;
- Recital de muzică și poezie Ana Maria Halupneac, muzică de Constantin Nesterenco (Soroca, Rep. Moldova);
- Alocuțiuni ale invitaților: