Liderii Partidului Național Liberal sunt ferm convinși că vor obține o victorie clară la alegerile europarlamentare, iar efectul va fi acela că alianța PSD-ALDE va pierde și majoritatea din Parlamentul României prin plecările unor senatori și deputați către PNL și ProRomânia.
Liberalii sunt ferm convinși că vor prelua guvernarea după 26 mai și au început deja să împartă ministerele.
Conform unor surse din mediul politic, PNL Suceava ar fi revendicat Ministerul Sănătății pentru managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu.
Decizia însă nu este bătută în cuie în condițiile în care funcția de ministru al Sănătății este însă vizată și de alți lideri liberali.