Șase focuri de armă executate de polițiștii de frontieră în zona Brodina în timpul unei acțiuni în care au fost suprinși în flagrant mai mulți contrandiști de țigări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, cantitatea de 29.297 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 342.700 lei, marfă ce urma să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Vineri, 07 iunie 2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş împreună cu lucrători din cadrul Sectorului PF Sarasău au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.00, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmaţiei, a fost identificată, într-o parcare, o autoutilitară marca Fiat Ducato, în care au putut fi observate mai multe colete cu ţigări.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport la sediul instituţiei, unde în urma unui control amănunţit efectuat asupra autoutilitarei, au fost descoperite în compartimentul pentru marfă 32 de baxuri cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţin cantitatea de 16.000 pachete ţigări, în valoare de 187.200 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 19.000 lei a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei de Frontieră.

În cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.



În data de 05.06.2019, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a fost declanşată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, pe direcţia localităţii Brodina, jud. Suceava, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul ţării, colete voluminoase.

Imediat, colegii noştri au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliţiei de frontieră, acestea au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul ucrainean.

Pentru reţinerea persoanelor care nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras şase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.

Imediat, poliţiştii de frontieră au informat autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu monitorizarea şi cercetarea zonei, fiind descoperite 3 colete cu ţigări.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.300 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.



Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte şi Sighetu Marmaţiei au descoperit, în ultimele 24 de ore, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu ţigări (4.987 la Sectorul PF Poienile de sub Munte şi 4.350 la Sectorul PF Sighetu Marmaţiei) care au fost duse la sediile sectoarelor, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 9.337 de pachete cu ţigări în valoare totală de 109.200 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi tragerea la răspundere a acestora.
Mai nouă Mai veche