Vineri, 07 iunie, în jurul orei 13.50, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DC 57 din comuna Mitocu Dragomirnei, din cauza neatenţiei şi a lipsei sistemului de frânare, un minor de 7 ani, din localitate, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.