În perioada 19.08.-25.08.2019, în baza dispoziţiei Direcţiei Rutiere din I.G.P.R., Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor și pe principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave (nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, biciclişti, căruţaşi şi mopedişti, neacordarea priorității pietonilor, depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influenţa alcoolului, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză).
Au fost constatate 38 de infracţiuni rutiere, fiind aplicate 945 de sancţiuni contravenționale, din care 414 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 67 față de pietonii care nu au respectat normele rutiere, 49 pentru depășiri neregulamentare, 9 față de bicicliști și 406 pentru alte cauze.
Polițiștii au reținut 133 de permise de conducere, din care 59 pentru viteză, 49 pentru depăşiri neregulamentare, 10 pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și 15 alte cauze și au retras 38 de certificate de înmatriculare.