Lemn în valoare de 33.017 lei confiscat și amendă de șase mii de lei după ce un camion plin cu lemne fără acte a fost oprit în trafic, la Boroaia


În perioada 16.09.-22.09.2019, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

S-au efectuat 82 de controale, fiind constatate 2 infracțiuni și aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 110.990 lei. De asemenea, s-a confiscat cantitatea de 227,46 m.c. material lemnos, în valoare de 107.750 lei.

Exemplu:

La 19.09.2019, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 15C din comuna Boroaia, ansamblul rutier cu semiremorcă condus de un bărbat din orașul Frasin care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, materialul lemnos a fost încărcat de pe raza comunei Boroaia, iar în avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto era consemnată o societate comercială din comuna Pătrăuți, motiv pentru care, ansamblul auto a fost condus la sediul Ocolului Silvic Fălticeni pentru continuarea cercetărilor. Astfel, la 20.09.2019, polițiștii și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând un volum total de 51,67 m.c. cherestea tivită de esență brad și nu 45,30 m.c. conform documentelor. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 6.000 de lei a societății comerciale din comuna Pătrăuți care a emis documentele, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat ilegal în valoare de 33.017 lei, ce a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.
Mai nouă Mai veche