În perioada septembrie - octombrie 2019, poliţiştii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, împreună cu poliţiştii de ordine publică şi cei din cadrul secţiilor şi posturilor rurale de poliţie, desfăşoară activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile de autoprotejare necesare pentru a nu deveni victimele hoţilor de produse agricole de pe câmp.
În perioada 15-28 septembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și cei din mediul rural au desfășurat activități de informare, fiind prezenți la evenimente sociale de amploare organizate pe raza județului, pentru promovarea recomandărilor preventive.
Polițiștii de prevenire și de ordine publică din cadrul secțiilor și posturilor de poliție au efectuat instructaje cu administratorii de ferme dar și cu proprietari de terenuri agricole, fiind prezentate măsuri de protecție.
Având în vedere faptul că a început campania de recoltare a culturilor de toamnă, furturile de produse de pe câmp constituie în această perioadă o prioritate a poliţiştilor, cu precădere în mediul rural.
Astfel, pe lângă activităţile de prevenire şi responsabilizare desfăşurate de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, conducerea inspectoratului a dispus ca poliţiştii structurilor de ordine publică şi investigaţii criminale, împreună cu cei din cadrul posturilor de poliţie comunale să intensifice acţiunile de control în locurile şi zonele predispuse comercializării bunurilor sustrase, precum pieţe, târguri şi centre de colectare a fructelor şi legumelor de sezon, pentru verificarea legalităţii provenienţei produselor agricole.
Totodată, poliţiştii suceveni desfăşoară activităţi specifice de patrulare în zonele cu terenuri agricole, în vederea prinderii şi descurajării potenţialilor infractori, precum şi a informării proprietarilor asupra necesităţii adoptării unor măsuri de supraveghere a culturilor.
Întrucât în cele mai multe cazuri autorii furturilor de acest tip sunt persoane fără surse de venit, angajate ca şi zilieri de către agricultori, pentru a nu deveni victimele hoţilor, poliţiştii vă sfătuiesc să ţineţi cont de următoarele recomandări:

- Asigurați paza culturilor sau apelaţi la câini de pază, deoarece hoţii profită de faptul că terenurile şi culturile agricole nu sunt supravegheate corespunzător.
- Nu angajaţi lucrători zilieri atâta timp cât aceştia nu prezintă încredere sau nu îi cunoaşteţi.
- Nu lăsaţi pe câmp produsele agricole recoltate, întrucât hoţii profită în timpul nopţii sau în zilele libere de această stare de fapt şi pot acţiona nestingheriţi;
- Nu achiziţionaţi produse agricole de la vânzători ocazionali, la preţuri mult mai mici decât preţul pieţei, deoarece există posibilitatea ca aceste produse să provină din furturile de sezon!