La 09.09.2019, ora 23.16, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în afara orașului Milișăuți, ajuns la intersecția cu DJ 209K, un bărbat de 62 de ani din municipiul Rădăuți, nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul condus în fața sa de un tânăr de 23 de ani din comuna Burla, care a frânat pentru a efectua un viraj la stânga, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 23 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.