La 10.09.2019, ora 10.00, la sediul Postului de poliție Udești s-a prezentat un localnic de 47 de ani, care a solicitat întocmirea documentației privind un eveniment rutier în care a fost implicat în cursul zilei și soldat cu pagube materiale.
Întrucât bărbatul a condus autoturismul pe DJ 208A de la domiciliul său până la sediul de poliție și emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.