La 04.10.2019, în jurul orei 17.20, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 29A din direcția Adâncata către municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei, o tânără de 20 de ani din județul Botoșani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.