Mașină lăsată descuiată și cu cheile în contact, în fața unei gospodării din Frasin, furată de un vecin care s-a izbit cu ea într-un parapet din Ilișești


La 07.10.2019, ora 07.17, Poliția oraşului Frasin a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” de un localnic de 50 de ani, despre faptul că, în noaptea de 06/07.10.2019 persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în fața imobilului proprietate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, în seara zilei de 06.10.2019 a lăsat autoturismul neîncuiat și cu cheile în contact în fața porții de acces în curtea locuinței sale din oraşul Frasin, persoane necunoscute l-au sustras.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autoturismul a fost identificat abandonat pe DN 17 din comuna Ilișești, acesta prezentând avarii ca urmare a coliziunii cu parapetul de protecție de pe marginea drumului, fără însă a fi sustrase bunuri sau valori din interior.
Vehiculul a fost restituit persoanei vătămate.
Totodată, urmare a activităților de cercetare desfășurate de polițiști, persoana bănuită de comiterea furtului a fost identificată ca fiind un localnic de 21 de ani, care a recunoscut faptul că în dimineața zilei de 07.10.2019, în jurul orei 03.00, profitând de faptul că, autoturismul era neasigurat și cu cheile în contact l-a sustras cu intenția de a se plimba.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul posedă permis de conducere. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural, însă nu au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate întrucât partea vătămată s-a împăcat cu autorul furtului autoturismului.
Mai nouă Mai veche