Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice


În perioada 25.11.-02.12.2019, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. În cadrul acțiunii au fost efectuate 26 controale fiind constatate 3 infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 66 sancţiuni contravenționale, în valoare de 78.745 lei.
A fost ridicat în vederea stabilirii provenienţei 292,84 m.c. material lemnos în valoare de 74.896 lei din care 16,83 m.c. faptic și 276,01 m.c. valoric.

Exemple:

La 27.11.2019, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate comercială din comuna Capu Câmpului pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, a constatat faptul că, agentul economic a expediat din depozit cantitatea de 27,98 m.c. lemn rotund și 16,07 m.c. cherestea de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitate determinată ca diferență între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului. Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății, fiind aplicate 2 sancţiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare de circa 16.000 lei.

La 28.11.2019, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate comercială din com. Valea Moldovei pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, a constatat faptul că, agentul economic deține în depozit cantitatea de 10,41 m.c. cherestea de esență rășinoase fără documente care să ateste proveniența legală și a expediat cantitatea de 9,26 m.c. lemn rotund de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitățile fiind determinate ca diferențe între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului.
Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenționale în valoare de 11.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare de circa 8.557 lei.
Mai nouă Mai veche