Doi tineri răniți după un accident în care au fost implicate trei mașini, în zona Torino din cartierul Burdujeni al municipului Suceava



Joi, 12 decembrie 2019, la ora 17.25, Cornelia V., de 39 ani, din orașul Liteni, a condus autoturismul marca Opel Corsa pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, direcția Burdujeni-Plopeni, iar la intersecția cu strada Calea Burdujeni nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire”, intrând în coliziune cu autoturismul marca Seat Ibiza, care era condus pe direcția Plopeni - Burdujeni, de către Iulian D., de 19 ani, din comuna Verești. În urma impactului autoturismul marca Seat Ibiza a fost proiectat pe sensul opus de circulație unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi A6, care era condus pe direcția Burdujeni-Plopeni, de către Valeriu S., de 24 ani, din municipiul Suceava.

În urma accidentului șoferul autoturismului Audi și un pasager în vârstă de 23 de ani din autoturismul Opel Corsa au suferit leziuni ușoare.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche