FOTO Patru tineri răniți după ce s-au izbit cu un Mini Cooper într-un podeț din beton, la Dumbrăveni

Marți, 10 decembrie 2019, ora 20:30, Mihai B, de 26 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca Mini Cooper, înmatriculat în Marea Britanie, pe DN 29, în afara localității Dumbrăveni, având direcţia de deplasare Suceava - Dumbrăveni, pe un sector de drum în curbă, marcat și semnalizat corespunzător și pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, a intrat în derapaj, a pătruns pe sensul opus de mers, învârtindu-se pe carosabil, apoi a intrat în șanț, rămânând suspendat cu roata dreapta spate. Impactul a avut loc pe sensul de mers Dumbrăveni-Suceava.

În urma accidentului a mai rezultat vătămarea corporală a celor trei pasageri din autovehicul, un tânăr de 18 ani din Dumbrăveni și două tinere de 16 și 19 ani din Salcea. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.















Mai nouă Mai veche