Miercuri, 11 decembrie 2019, la ora 20.42, Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești a fost sesizată prin 112 de către o femeie de 41 ani, din Dărmănești, despre faptul că a fost agresată fizic de către soțul ei, de 47 ani, din aceeași localitate.
În urma cercetărilor s-a stabilit că miercuri seară, în timp ce se aflau la domiciliu, între cei doi soți s-a iscat un conflict, în urma căruia femeia a fost lovită cu palma în zona feței de către soț.
La fața locului au fost identificați cei doi soți, ambii sub influența băuturilor alcoolice, iar la vederea polițiștilor, bărbatul a devenit agresiv în limbaj, motiv pentru care a fost încătușat și transportat cu ambulanța la UPU Suceava, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.
Femeia nu prezenta leziuni sau urme de violență pe suprafața corpului și nu depune plângere penală împotriva soțului. În urma aplicării chestionarului de evaluare a riscului a rezultat faptul că nu există un risc iminent asupra victimei, neimpunându-se emiterea unui ordin de protecție provizoriu, victima nefiind de acord cu emiterea acestuia.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.