Revoltă împotriva romilor într-un sat din Suceava: „I-am văzut cum se urinau pe mașina poliției. Poliţistul era înăuntru, iar unul bătea cu cotul în geam”



În satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, din Suceava, unde acum câteva zile o bătrână a fost violată şi supusă la chinuri groaznice de doi fraţi de etnie romă, s-a iscat o adevărată revoltă împtriva criminalilor. Aceştia au fost prinşi de poliţişti şi arestaţi între timp.

Aproximativ 60 de oameni, un număr semnificativ pentru populaţia satului Ioneasa, s-au adunat ieri la Primăria comunei Vadu Moldovei, unde au cerut socoteală primarului şi poliţiştilor chemaţi la faţa locului.

Violul înfiorător pentru care cei doi fraţi sunt acuzaţi i-a scandalizat pe localnici. Maria Grigoraş, cumnata victimei, a relatat: „Aceşti oameni, care nu se pot numi oameni, ci animale, şi-au bătut joc într-un hal fără de hal de biata bătrână. Medicii i-au pus un tub de plastic în loc de intestinul gros, bestia i-a băgat un băţ în anus, a desfăcut-o toată, a mutilat-o şi pe urmă i-a cerut banii. Avea numai 150 de lei, i-au spus «cum, numai atât ai?»." Cu hemoragie puternică, bătrâna abia a reuşit să cheme ajutor.

Localnicii spun că, pe lângă cumplitul viol, cei doi frati ar fi comis multe alte fărădelegi. Oamenii şi-au pierdut răbdarea şi i-au reproşat primarului Maricel Iacob că le-a permis romilor să se instaleze în sat cu câţiva ani în urmă, moment din care au început şi infracţiunile.

„În satul Ioneasa situaţia este scăpată de sub control din punct de vedere poliţienesc, să nu se supere nimeni, starea operativă este depăşită”, a spus unul dintre oameni, citat de Monitorul de Suceava.

„Problemele cu romii sunt de mai mulţi ani, dar poliţia nu prea a făcut nimic. Am văzut cum se urcau pe maşina poliţiei ca curcanii, i-am văzut cum se urinau pe maşina poliţiei. Poliţistul era înăuntru, iar unul bătea cu cotul în geam”, a relatat Gheorghiţă Maftei.

Oamenii susţin că dacă poliţia nu intervine, îşi vor face dreptate singuri.

Mai nouă Mai veche